Carla

Team Leader
- Proces: Credit&Collection
- Regiune: UK&Ireland
- Educaţie: Filology
Care este rolul tău la Office Depot?
Recent am realizat că fac ceea ce nu m-am așteptat niciodată. Sunt un șef de echipă. Acest rol este mai mult decât o fișă de post pentru mine. Iubesc oamenii, iubesc personalitățile, iubesc provocările. Îmi face plăcere să lucrez la autoexplorare, la a mea și la a altora. Simt că orice am decide să facem, trebuie să fim responsabili și să dăm ce avem mai bun. Acesta este modul meu de a lucra cu alții.
Cum a fost să lucrezi până acum la Office Depot?
Încă mai cred că e minunat. Am învățat așa de multe, am participat la așa de multe traininguri, am avut așa de multe oportunități de dezvoltare. Îmi place și faptul că pot să mă exprim, am atât drepturi, cât și obligații. Pot să mă fac auzită și ascultată, și, peste toate acestea, mai pot să particip la activități “extracuriculare” (cum ar fi campanii caritabile sau pentru Green Board etc.). Eu cred că este mediul perfect care ne facem să apreciem în totalitate oportunitățile și viziunea managementului.
Ce te motivează să faci parte din echipa Office Depot şi pe viitor?
Am ocazia să lucrez în așa de multe sisteme, cu așa de multe persoane, în două culturi foarte diferite. Îmi plac oamenii, suntem cu toții tineri, energici, dornici de a realiza lucruri, și Office Depot oferă așa de multe oportunități pentru a încerca lucruri noi. Ședințe în afara biroului, Toastmasters, muncă cu diferite sisteme, munca în echipă, etc. – Acestea sunt câteva lucruri, care îmi mențin interesul. Vin oameni noi tot timpul, am avut de la experiențe dificile la cele minunate și nu am avut decât de învățat din ele. Am învățat și despre limitările mele, ce pot și nu pot să fac, ce îmi doresc și să ies din zona de confort, ce încă mai practic, mai tot timpul.
Care este sfatul tău pentru cei care vor să se alăture echipei Office Depot?
Pregătește-te de multi tasking în cel mai extrem sens. Pregătește-te să cunoști o grămadă de oameni noi, să înveți să lucrezi în echipă. Pregătește-te să lucrezi mult, dar în același timp și să te distrezi.