Skip to content

Brand Ambassador – Lavinia Florea (Episodul 6)

By HR | | 0

Următorul nostru Brand Ambassador descrie perfect atmosfera de la birou. Lavinia Florea crede că energia bună aduce oamenii împreună într-o companie. Cam aşa suntem la Office Depot – ne place să ne distrăm. Suntem fericiţi, vioi, creativi şi isteţi! Mai jos, vei găsi mai multe detalii despre parcursul ei în Office Depot.

1. Spune-ne mai multe despre tine la nivel personal.

În timpul liber sunt doctorand în Management. Îmi place să citesc, să călătoresc, să mă uit la multe seriale şi să scriu pe blog. În ultimul timp, am descoperit pasiunea pentru munţi şi chiar am participat la primul cros montan, în Retezat (am avut câteva momente gen „Ce-a fost în capul meu???”, dar până la urmă am terminat cursa). Încerc să petrec timp cu prietenii mei şi cu familia, în care este înclusă şi pisica mea, Norişor (ea este cumva faimoasă în OD, în special pentru oamenii care mă ştiu de mult timp).

2. Spune-ne despre rolul tău în cadrul Office Depot.

Coordonez departamentul de Resurse Umane, care include recrutare, administrare, salarizare, engagement, managementul talentelor, compensaţii & beneficii şi comunicare. Încerc să dau tonul în practicile privind oamenii, să fiu o persoană care se implică, rezolvă probleme şi care oferă posibilităţi.

3. Revenind la începutul călătoriei tale în Office Depot, ai putea să ne împărtășești titlul poziției tale de atunci?

Am venit în OD ca Trainer şi, în acel moment, responsabilităţile mele au fost să analizez nevoile de training, să creez şi să livrez training-uri de soft-skills. Un moment amuzant – îmi aduc aminte că stăteam lângă băieţii de la IT şi am fost informată că săptămâna următoare vom avea Secret Santa. Pe foaia mea scria: „Bogdan Tăticul”. Cei de la IT făceau glume cu mine şi au refuzat să-mi spună care din cei 2 Bogdani avea un copil. Deci, a trebuit să discut cu ceilalţi colegi ca să aflu cine este tatăl Bogdan. Între timp, mă hotărâsem că indiferent de cine era acea personă, urma să-i cumpăr o sticlă de whisky.

4. Ce îți amintești din prima ta zi la Office Depot? Povestește-ne câteva lucruri despre cum era pe atunci.

A fost ziua de Induction şi a trebuit să fiu foarte atentă, deoarece una dintre sarcinile mele urma să fie să recreez acest program şi să-l livrez. De asemenea, am în minte o imagine vie a biroului de atunci – lucrez și acum în aceeaşi zonă, dar e aranjată diferit. Şi, desigur, îmi amintesc că m-am întâlnit cu Managerul General, care a venit cu nişte aşteptări, obiective şi sarcini clare, care m-au ţinut ocupată pentru următorii 2 ani. J

5. Care a fost cel mai amuzant moment în rolul curent?

Când mă întâlnesc cu noii angajaţi în diferite contexte informale, iniţiez conversaţii şi mă comport foarte normal şi relaxat. La fel fac şi ei. Dar, câteodată, când oamenii ştiu sau află despre titlul meu, se bochează un pic. Suspectez că ei cred că vor fi chemaţi la o întâlnire la mine în birou. 🙂 

6. Care a fost cea mai mare realizare de până acum?

Sunt foarte mândră de cultura organizaţională pe care am dezvoltat-o. Am fost în companie aproape de la început, fiind implicată în multe proiecte, cu multe realizări: prima, crearea unui plan de training, conceperea tuturor training-urilor şi implementarea unui sistem de managemet de învăţare şi apoi încă unul. Apoi, când am primit responsabilități adiționale, am eficientizat tot ce ține de HR. În acest proces, am devenit Lean Six Sigma Green Belt. Apoi, mă gândesc la tot ce am realizat în termeni de branding al companiei – de la site-ul nostru la prezenţă pe social media -, care e o reprezentare destul de acurată a ceea ce/cum suntem noi la Office Depot. Deci, sunt mândră de rolul meu în construirea acestei culturi şi promovarea ei.

7. Oferă-ne câteva sfaturi referitoare la cum să reuşeşti în carieră.

Cred că determinarea este foarte importantă, să faci lucrurile corect, să lucrezi din greu, să fii deschis, să înveţi continuu, să încerci să te pregăteşti pentru următorul pas şi să-ţi dezvolţi competenţele. De exemplu, când am venit aici nu m-am aşteptat să devin un mic guru în Excel. Sau să am Green Belt. Sau să fiu Project Manager. Sau HR Manager. Sau să învăţ germană. Cumva s-a întâmplat. De asemenea, ceea ce e important este să încerci să stabilești relaţii potrivite cu toată lumea. Nu vei avea succes fără să ştii să lucrezi în echipă şi fără să comunici eficient. Nu în ultimul rând, i-aş sfătui pe oameni să-şi urmeze principiile.

8. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai înfruntat? Cum ai reușit să treci peste ele?

Cred că faptul că nu-mi vine nimic în minte acum arată că am reuşit cumva, împreună cu ajutorul celorlalţi, să rezolv acea problemă. Dacă ar fi să numesc, totuși, ceva, aş spune că e o provocare să recrutezi oameni noi şi să menţii nivelul de cunoştinţe la acelaşi standard. E nevoie să o iei de la început şi să insufli din nou valorile şi cunoştinţele. Ce e sigur despre OD este că nu e niciodată plictisitor. Te poţi aştepta, în mod sigur, să se ivească câteva schimbări, aşa că e nevoie să planifici dinainte – să te gândeşti ce provocări vei întâmpina peste 6 luni. Ăsta e un lucru pe care-l fac bine, planificare strategică şi analiză. Îmi place să am multe planuri în ,,mânecă”. Ceea ce nu-mi place e să fiu surprinsă de lucrurile pe care puteam să le prevăd. Ţine de bune practici de management să poţi să faci faţă riscurilor. Dacă riscurile apar, e în regulă, dar cel puţin te-ai pregătit. Îmi place să fiu pregătită, deşi nu am fost niciodată Cercetaş.

9. Spune-ne 3 lucuri pentru care iubești OD.

  • Oamenii, deoarece fiecare încearcă să fie drăguţ. Dacă nu e amabil, oamenii îi vor spune să fie mai drăguţ. Este o atmosferă distractivă – suntem creativi, inteligenţi şi entuziaşti. Îmi iau energia de la oamenii din jurul meu, aşa cum dădeam tuturor energia mea ca trainer. Ştii cum se spune că eşti media celor 5 oameni cu care interacţionezi cel mai mult? În acest caz, gândindu-mă la echipa mea şi colegii mei, primesc o medie grozavă!
  • Cultura – modul în care colaborăm, interacţionăm unul cu altul, cum rezolvăm problemele; noi ajungem destul de uşor la o idee comună cu conflict minim.
  • Tot ce are legătura cu distracţia la birou şi viaţa la birou: lucrăm din greu, dar ne şi distrăm pe măsură. Avem nişte concursuri drăguţe, creative, de engagement pentru angajaţi, unde e chiar distractiv să câştigi premii, dar şi să vezi cât de creativi sunt oamenii. Sunt foarte fericită când creez aceste concursuri şi să văd cum oamenii răspund la ele. Când am venit în OD, misiunea companiei era ,,oferirea de soluţii câştigătoare care inspiră viaţa de birou”. OD a înregistrat ,,viaţa de birou” ca trademark spunând că vrem ca tu să te simţi fericit şi activ la serviciu şi nu să vezi biroul ca fiind un loc de unde e nevoie să scapi ca să mergi acasă şi să trăieşti. Am fost inspirată de această misiune: vin la birou cu plăcere, deoarece aici e jumătate din viaţa mea; munca nu e acel lucru pe care trebuie să-l fac înainte să mă duc acasă, ca să mă bucur de viață – de fapt, mă bucur de viață în fiecare zi la birou.

10.Care e motto-ul tău?

Nu sunt sigură că am un motto dar, dacă ar fi să aleg unul, ar fi să mă rezum la cuvintele de la Metallica: ,,întotdeauna să ai încredere în cine eşti şi nimic nu mai contează’’. Asta înseamnă să nu asculţi unele lucruri pe care alţii le spun despre tine, doarece tu eşti unic şi ai propriul tău mod de a fi. Câteodată oamenii îţi pot decima încrederea cu opiniile lor. Dacă îţi pierzi încrederea în tine, atunci e chiar greu să-ţi revii. Primul motivator în viaţa ta ar trebui să fii tu însuți. Şi pe lângă asta am câteva principii la care nu vreau să renunţ: să fiu corectă, să îmi spun punctul de vedere şi niciodată să nu fac un compromis care m-ar putea compromite.

 

0 comentarii on Brand Ambassador – Lavinia Florea (Episodul 6)

Tell us what do you think.

Nu sunt comentarii la acest articol

Add a Comment

Fill in the form and submit.