Skip to content

Brand Ambassador – Anca Buzan (Episodul 4)

By HR | | 0

Continuăm să-ţi spunem mai multe despre colegii noştri. Azi împărtăşim cu tine povestea Ancăi Buzan care apreciează cel mai mult faptul că şi-a dezvoltat abilitatea de a se adapta şi răspunde eficient la situaţiile în continuă schimbare. Suntem încântaţi să avem colegi asemeni Ancăi care se străduie să devină mai buni pe zi ce trece. Mai jos, vei găsi mai multe detalii despre parcursul său în Office Depot.

1.Spune-ne mai multe despre tine la nivel personal.

De obicei ne descriem prin lucrurile pe care le facem. Dacă mă gândesc la mine pot să zic că după ce am terminat facultatea imediat m-am angajat la Office Depot. Dupa serviciu mă duc acasă fiindcă am o fetiţă. Azi de exemplu, a tras o tură de plâns pentru că îmi zicea: ,,Vreau să fiu tot timpul lângă tine’’. Plec acasă şi mă ajută foarte mult să mă încarc cu energie pentru ziua următoare. Înainte să am copilul, mergeam acasă şi îmi apăreau problemele de la serviciu şi căutam soluţii dar acum am reuşit să mă deconectez total şi să mă concentrez  pe timpul petrecut cu fetiţa mea. Această separare mi se pare mult mai productivă fiindcă aşa pot să vin a doua zi şi să o iau de la capăt.

2. Spune-ne mai multe despre rolul tău în cadrul Office Depot.

Momentan sunt team manager pe departamentul de cash application – tot ce înseamnă cererile legate de modalităţile de plată ale clienţilor. Înainte să mă duc în concediu de maternitate am lucrat pe partea de colectare a creanţelor de la clienţi, unde le reamintim clienţilor să-şi plătească facturile. Acum sunt de partea cealaltă, unde clientul şi-a plătit factura şi acum ne asigurăm că alocăm banii respectivi exact aşa cum clientul îşi făcuse contabilitatea.

3. Revenind la începutul călătoriei tale în Office Depot, ai putea să ne împărtășești titlul poziției tale de atunci?

Prima poziţie a fost de asistent de proces pentru clienţii din UK. Era partea  în care luam contact direct cu clientul sau invers pentru a discuta diferite probleme. Asta a fost perioada mea cea mai lungă. Îmi aduc aminte de o situaţie amuzantă: atunci când mergeam cu autobuzul pe Muncii ştiam tot ce s-a întâmplat cu Elodia (era subiectul zilei pentru bătrânii din autobuz).

4. Ce îți amintești din prima ta zi la Office Depot? Povesteşte-ne câteva amintiri despre cum era pe atunci.

Am făcut tot timpul paralela cu job-ul ca fiind continuarea facultăţii. Am terminat facultatea şi apoi am întâlnit la job-ul acesta oameni care erau în aceeaşi fază a vieţii lor. Eram la primul job. Era un proces nou, o companie nouă ce venise în Cluj. Eram la master şi parcă era similar cu prima zi de facultate când eram toţi adunaţi şi ne întrebam cine eşti, cine îţi e team leader, nu ştiam ce o să se întâmple, ce presupune rolul acesta pentru noi, care e business-ul. Îmi amintesc încăperea mare de pe Bld. Muncii şi stăteam toţi la un monitor şi ne uitam la proceduri şi veneau cei din UK care ne explicau paşii importanţi. Parcă eram la cursuri ca apoi să putem lucra.

5. Care a fost cel mai amuzant moment la rolul curent?

Sunt discuţiile amuzante care se leagă la birou. Începe cineva o chestie, ţi se pare amuzantă, cineva mai adaugă ceva şi devine şi mai amuzant, iar partea bună e că te ajută să te deconectezi. Îmi plac glumele şi simţul umorului şi parcă atunci când văd oamenii care râd de la o idee, mi se pare o senzaţie foarte faină. Aveam colegi care se chinuiau să explice cât mai bine colegului nou şi noi auzeam doar frânturi şi ni se părea amuzant ce spunea sau după ce punea receptorul jos şi ne povestea prin câte a trecut şi cât de greu i-a fost să explice şi cât de greu a înţeles clientul. Sau ce s-a întâmplat pe drum spre birou sau ce s-a întâmplat acasă.

6. Care a fost cea mai mare realizare de pana acum? Oferă-ne câteva sfaturi în legatură cu succesul în carieră.

Simt că cea mai mare realizare e la nivel personal. Dincolo de poziţii, mi se pare că ce am reuşit are legătură cu încrederea în sine şi în oameni pentru că venind aici, şi eu fiind o persoană introvertă, managerii veneau spre mine şi mă încurajau să fac mai mult, că pot mai mult. Asta m-a făcut cumva să ies din pătrăţica mea şi să lucrez mai mult pe partea de expunere şi să mă implic mai mult. La început am fost ocupată cum eram la masterat şi lucram, dar după ce eram doar la job aveam timp liber şi de dezvoltare şi am reuşi să fiu angajatul lunii 3 luni la rând. Colegii îmi ziceau să mă potolesc că o să crească target-ele. După aceea am simţit că trebuie să fac mai mult. J

M-am implicat în echipa ce se ocupa de evenimente caritabile –aici m-a ajutat mult partea de expunere, încredere în sine şi o sursă de inspiraţie în sensul în care să pot să fac şi altceva pe langă rolul meu. Cred că un pericol cu care ne confruntăm este atunci când rolul devine o rutină şi, chiar dacă am mulţi ani în companie, cea mai mare realizare e că am reuşit să nu mă lovesc de această problemă. M-am implicat în diferite activităţi şi am fost apreciată şi asta cumva mi-a dat curajul să merg mai departe. Mi se pare că am făcut foarte multe lucruri frumoase – de a aduna fonduri pentru organizaţiile cu scop caritabil.

După aceea, am început să-mi asum alte roluri din punct de vedere profesional atunci când am devenit specialist. Îmi plăcea mult atunci când veneau oameni noi şi le structuram informaţia în aşa fel încât să le fie uşor de reţinut. La un moment dat, porecla mea era Anca mapping everything. Ce mi-a dat satisfacţii a fost partea de training-uri şi de îmbunătăţiri de proces.

Ce m-a ajutat să-mi menţin interesul viu a fost poate şi facultatea. Eu am studiat sociologia şi acolo era idea de a investiga şi de a fi observator-participant. Când am ajuns specialist, am lucrat pe poziţia de evaluare, de motivare şi am putut să-mi aduc contribuţia. Ce mi-a plăcut foarte mult în OD a fost că îţi pune la dispoziţie toate resursele. Asta îmi părea că ar fi o mare pierdere să le am pe toate sub nas şi să nu mă implic. Povestim despre asertivitate şi managementul proiectelor şi al schimbărilor şi aceste deprinderi poţi să le iei şi acasă. Le spun şi celorlalţi colegi că atâta timp cât stai în companie să te bucuri de experienţa aceasta luandu-ţi oportunităţi care îţi dezvoltă deprinderi şi competenţe diferite.

7. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai înfruntat? Cum ai reușit să treci peste ele?

Un obstacol din punct de vedere personal ar putea fi ceea ce ţine de mine ca şi individ ca şi personalitate şi adaptare. Au existat multe schimbări şi la început era mai greu procesul de schimbare. Cel mai greu a fost faptul că aveam aşteptări mult prea mari pentru mine şi nu reuşeam să le îndeplinesc. Acest lucru poate să fie un obstacol pentru mine, pentru ca simt că puteam să fac mai mult sau că lucrurile puteau să fie altfel dacă acţionam diferit. Ca şi manager, sunt foarte multe lecţii pe care le-am învăţat şi să pot să ajung la rezultate mai bune. Am învăţat să ne sincronizăm aşteptările, cât de realiste sunt şi ce să facem pe viitor. Îmi place foarte mult să mă împlic şi am ajuns să fiu mentor într-un program. Dezamăgirile cele mai mari sunt atunci când depui efort şi nu se întâmplă cum îţi doreşti.

8. Spune-ne 3 lucuri pentru care iubești OD.

  1. Oamenii: fiind de mult timp în companie am legat multe prietenii şi am devenit fini şi naşi J
  2. Colectivul: mi-a plăcut mult fiindcă chiar şi după serviciu ieşeam în oraş şi discutam cu pasiune despre ce s-a întâmplat peste zi
  3. Îmi place că există interes şi pasiune pentru resursa umană şi apreciez foarte mult toate training-urile şi programele de dezvoltare de talente. Eu simt că am crescut şi din punct de vedere profesional şi personal. Aici mă refer la deprinderile pe care mi le-am format şi dezvoltat: am aflat pe ce bucăţică sunt bună, cum pot să intervin ca să lucrez mai eficient cu alţii. O deprindere foarte bună mi se pare abilitatea de a face faţă schimbării. Suntem bombardaţi de schimbări şi am reuşit să privesc schimbările ca fiind o parte normală. Îmi aduc aminte atunci când ne-am schimbat locaţia cea mai mare dramă a fost cu cine voi împărţi biroul. Acum simt nevoia de schimbare şi îmi doresc să se întâmple, iar când apare nu mai percep panica respectivă.

9. Care e motto-ul tău?

Atunci când interacţionez cu un om, nu îl încadrez în categorii şi nu pun etichete. Încerc să dau şansa oamenilor să se prezinte să văd cum e persoana respectivă. Atunci chiar poţi să pui baza unor relaţii reale când depăşeşti anumite stereotipuri. 

 

 

0 comentarii on Brand Ambassador – Anca Buzan (Episodul 4)

Tell us what do you think.

Nu sunt comentarii la acest articol

Add a Comment

Fill in the form and submit.