Skip to content

Brand Ambassador – Alina Cristian (Episodul 2)

By HR | | 0

În această săptămână îţi prezentăm un interviu cu unul din asociaţii noştri care este un model în domeniul său de activitate. Alina Cristian ne împărtăşeşte călătoria ei profesională şi ne oferă câteva sfaturi despre cum să reuşeşti în carieră.

Atunci când iubeşti ceea ce faci la locul de muncă îţi aduce fericire şi împlinire dar făcând ceea ce îţi place şi fiind înconjurată de o echipă minunată care aspiră către excelenţă este o realizare foarte mare. În acest fel, colega noastră, Alina, îi inspiră pe ceilalţi în fiecare zi să fie cele mai bune versiuni ale lor. Mai jos, vei găsi mai multe detalii despre parcursul ei în Office Depot.

 

1. Spune-ne mai multe despre tine la nivel personal.

Chiar dacă OD îmi ia mult timp, energie şi pasiune, chiar am timp şi după muncă. În ultimul timp, încerc să menţin un echilibru între viaţa personală şi muncă. Am o fiică de 5 ani de zile – este lumina ochilor mei – şi cred că este cea care îmi oferă energie să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să iau de la capăt. De obicei ceea ce fac în timpul liber este să petrec timp cu fiica şi soţul meu, să beau cafea şi să stau în natură.

2. Spune-ne mai multe despre rolul tău în cadrul Office Depot.

Din 2015, sunt Manager Operaţional pentru departamentul de contabilitate clienţi pentru toată Europa. Acum se împlinesc doi ani de când sunt în acest rol. Coordonez o echipă de 70 de persone, 7 echipe cu 7 coordonatori. Într-adevăr, am ceva istorie în Office Depot. De fapt este locul unde am crescut şi mi-am dezvoltat cariera. Poate o să sune asemeni unui clişeu, dar Office Depot este acasă pentru mine – e locul unde mă simt extrem de comfortabil şi unde nu mă pot plictisi deoarece am schimbat mai multe roluri. M-am mutat de la partea de operaţiuni la îmbunătăţirea performanţei, la îmbunătăţirea de proces, la managementul proiectelor şi apoi am mers înapoi spre operaţiuni. A fost asemeni unui cerc şi, deşi am sărit câţiva paşi de la a fi un contributor individual la cel de coordonare a unui department, voi aprecia întotdeauna Office Depot pentru votul de încredere acordat.

3. Revenind la începutul călătoriei tale în Office Depot, ai putea să ne împărtășești titlul poziției tale de atunci?

M-am alăturat OD în 2007 ca şi Specialist de Proces pe partea de credit si colectare pentru UK. Responsabilităţile mele erau să colectez banii pentru clienţii mari şi să coordonez contractele lor cu OD. Iniţial, am avut un portofoliu de clienţi de care mă ocupam dar, după câteva luni, am ajuns să coordonez un singur cont mare – Network Rail Station. A fost foarte plăcut pentru că am reuşit să contruiesc o relaţie cu doamna de la Network Rail Station care se ocupa de contabilitatea clienţilor. De asemenea, am fost desemnată ca şi înlocuitor atunci când coordonatorul meu lipsea

 4. Ce îți amintești din prima ta zi la Office Depot? Povestește-ne câteva lucruri despre cum era pe atunci.

A fost asemeni primei mele zile de şcoală. Aveam emoţii, eram fericită pentru un nou început dar simţeam şi fluturi în stomac. Am mers la biroul de pe Bld. Muncii şi nu prea ştiam ce va trebui să fac acolo. Cred că cea mai înţeleaptă decizie a fost să vin la OD deşi pe atunci nu prea îmi era clar rolul pe care îl aveam. Partea bună a fost că am avut pe acelaşi palier câţiva colegi pe care îi cunoşteam şi asta a făcut să fie totul mai familiar un pic.

5.  Care a fost cel mai amuzant moment în rolul curent?

Ultimii doi ani de zile au fost foarte provocatori pentru departamentul de Contabilitate Clienţi, fiind  multă muncă dar şi satisfacţie pentru că am reuşit să îmbunătăţim rezultatele şi să fim tot mai buni. De obicei ne amuzăm de o situaţie complicată atunci când noi avem dreptate şi clientul a greşit. Asa că, aceasta este definiţia distracţiei pentru noi.

6. Care a fost cea mai mare realizare de până acum?

Cea mai mare realizare este Ana, fiica mea. Ea aduce multă bucurie şi e ceva ce nu mi-am imaginat înainte. Este o binecuvântare zilnică! Acum, din punct de vedere profesional, iau fiecare pas ca fiind o realizare. Nu aş putea să numesc un moment în cariera mea dar este mai mult relaţionat cu dezvoltarea – modul în care am crescut în companie şi am devenit mai matură. Dacă aş putea să spun o frază în legătură cu dezvoltarea mea ar fi să-mi depăşesc limitele pe care nu aş fi crezut că pot să le depăşesc. Cu 2 ani în urmă când am început să conduc departamentul, m-am simţit nesigură pe mine şi îngrijorată, întrebându-mă dacă voi putea să fac acest lucru. Acum, văzându-mi echipa şi cum am reuşit să construim departamentul împreună, cred că e cea mai mare realizare.

7. Oferă-ne câteva sfaturi referitoare la cum să reuşeşti în carieră.

Nu am multe reguli. Primul lucru care îmi vine în minte este atitudinea – nu contează că ai performanţă bună dacă atitudinea nu e cea potrivită. Asta e ceva ce aplic atunci când aleg cu cine să lucrez. Prin atitudine înţeleg să fii implicat, să încerci să înveţi cât mai multe lucruri posibile, să gândeşti contructiv, să fii flexibil şi să pui pasiune. De asemenea, chiar dacă  nu am avut expertiza am compensat această  parte cu multă muncă.

8. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai înfruntat? Cum ai reușit să treci peste ele?

Cred că cea mai mare provocare a fost să tac şi să nu spun nimic. O data un coleg a început să spună ceva cu care nu am fost de acord. Cel mai mare efort a fost să ascult şi să nu comentez. Am stat acolo pentru 15 minute şi l-am lăsat pe colegul meu să-mi ofere feedback negativ. La final a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat relaţiei noastre şi am simţit că a fost punctul 0. Din acel moment, am început să avem o relaţie profesională foarte bună.

9. Spune-ne 3 lucuri pentru care iubești OD.

  1. Echipa mea: Chiar îmi plac oamenii cu care lucrez. Sunt foarte mândră de cât de mult am reuşit cu echipa în 2 ani de zile.
  2. Cultura noastră: modul în care lucrăm împreună, cum ne organizăm, procedurile, ceea ce facem pentru oameni şi valorile noastre.
  3. Că am ocazia să fac în fiecare zi ceea ce îmi place

10. Care este motto-ul tău?

Unul dintre lucrurile importante spuse de mama este acela că ar trebui să te uiţi în oglindă şi să nu-ţi fie ruşine de tine. Acest lucru e reflectat în tot ceea ce fac în viaţa mea. În viaţa profesională, sunt ghidată de pasiune – chiar pun pasiune în tot ceea ce fac şi să fac acel lucru cât mai bine. Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem greşeli dar ceea ce faci, să faci cât de bine poţi.

 

0 comentarii on Brand Ambassador – Alina Cristian (Episodul 2)

Tell us what do you think.

Nu sunt comentarii la acest articol

Add a Comment

Fill in the form and submit.